Translate

luni, 21 decembrie 2015

Ceata de colindatori

Ceata de colindatori!


     De ce tocmai "Ceata de colindatori"? 
     Pentru ca se apropie tot mai mult si pentru ca imi sunt tare tare dragi SARBATORILE DE IARNA! :)

     Sunt 10 "copilasi de zapada", foarte buni prieteni de la gradinita, pe care in sfarsit parintii si-au calcat pe inima si i-au lasat la colindat. 
     Pana anul asta, fiecare dintre ei astepta cu sufletelul la gura, colindele cantate de copiii mai mari.
..................................................................


     Il vezi cuminte pe langa soba, facandu-si de lucru cu jucariile, dar la cel mai mic zgomot de afara sare in picioare strigand cat il tine gura:
     - Au veniiiiit!!! AU VENIT!!!
     Si se repede la usa, neuitand in graba lui sa apuce un pumnisor de marunt de 50, din strachina cu bani pregatiti pentru colindatori.

     Ce dezamagire pe el, cand vede ca e doar vecina de peste drum!!! Venise sa intrebe ceva pe mamaie. 

Nici nu era important ce voia sa intrebe! Nici macar daca se apuca sa cante nu il impresiona pe micutz! El astepta copiii, pe nimeni altcineva! 
     Vine trist in casa, arunca banii inapoi in strachina, uita ca nici macar nu a salutat-o pe vecina si uita sa o anunte pe mamaie ca o asteapta cineva afara. 
     Mai trec 5 minute si saraca vecina, inghetata de frig se hotaraste sa mai strige o data:
     - Tanti Viorica!
     - Da-daaa .... striga la randul ei mamaie.... fara sa inteleaga de ce nepotelul a tresarit putin speriat.
     Nici dupa ce a vorbit cu vecina, mamaie nu a inteles mai mult, pentru ca vecinei nu i-a dat prin cap sa spuna ca acum 5 minute nepotelul a scos capul pe usa, a facut o fatza trista si a inchis repede la loc, auzind totusi rugamintea ei de a o anunta pe mamaie.
     "Hiu! Am scapat! Nu m-a certat mamaie ca nu i-am zis nimic de vecina!
..................
     Acum sincer! Ce era asa de important de intrebat la ora aceea, chiar in Ajun de Craciun?!? Si asa... sa iesi din casa pentru atata lucru? Nu putea sa dea un telefon? 

Hmmm...Se pare ca unii oameni chiar inteleg ca miscarea, fie ea si o plimbare la 2 case mai incolo, face bine la sanatate! Nu ma bate la cap mami degeaba cu sportul! Si atunci de ce eu nu am voie sa ma duc cu colindul? As merge pe jooos ... o gramada! Cum sa fiu prea mic?!?  Stiu sa ma imbrac, stiu sa mananc singur ... ce mai trebuie sa fac sa intelegeti ca sunt baiat mare?"
     - La anul te duci si tu cu colindul! Ai grija, ca trebuie sa inveti un colind! Nu poti sa te duci si doar sa dai din buze! Va strangeti cativa copii si cantati frumos cu totii, ne-am inteles?
     - .... (nas imbufnat, capul plecat, privire suparata, maini incrucisate la piept) ...

Se vede ca e prea mic! :)

Dar supararea tine numai 3 secunde, ca de afara iar se aude zgomot!
     - Primiti cu colindul?
     De data asta nu mai striga, ci se repede direct la strachina, ia bani si deschide in graba usa:
     - Primim, PRIMIM!
     - " ...........
Domn, Domn sa-naltam!
Domn, Domn sa-naltam!


Am plecat sa colindam 
Domn, Domn sa-naltam!
Cand boierii nu-s acasa. 
Domn, Domn sa-naltamCand boierii nu-s acasa. 
Domn, Domn sa-naltam .....
.........................
"
     Cat timp s-a cantat colindul, nu s-a miscat din tocul usii, a sorbit din priviri ceata de colindatori, baieti mari si multi ... si intre ei si o fetita ... neinteresanta! :)
     Cand a dat banii, cu greu isi putea ascunde bucuria, un zambet retinut de copil, atat de nostim, atat de adorabil! :)
     Ce mandrie ca el a platit colindatorii! Cel care a luat banii, i-a multumit, i-a zambit si i-a ciufulit putin parul! :)
     Asa sunt unii copii, atenti si cu cei mai mici decat ei! Se vede ca sunt buni la suflet! Cu totii am fost mici ... cu totii tanjeam dupa atentia celor mai mari decat noi! :)

Vine in casa cu nasul rosu si picioarele inghetate, dar numai si numai un zambet :)

SARBATORI FERICITE!!!

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Cristina Beatrice Preda si povestea linguritei

Sunt tare tare fericita! :)
Am primit in seara asta povestea despre lingurita in lemn de nuc.



Pe scurt, am incercat mai demult, sa fac un fel de concurs de povesti, pentru o lingurita din lemn de nuc facuta de mine.
Nu am avut prea mult succes, pentru ca nimeni nu s-a incadrat in timpul pe care l-am stabilit, sau .. mult mai precis ... nu am primit nici o poveste, nici in acel interval de timp, nici dupa ... pana azi, cand ... Cristina Beatrice Preda mi-a trimis povestea scrisa de ea.

Pentru cine nu stie cine este Cristina, o sa citez o scurta prezentare pe care am gasit-o pe site-ul www.eintegral.ro:

"Cristina Beatrice Preda, autoare a șase cărți pentru copii, este elevă în clasa a XII-a. De când a descifrat tainele scrisului și ale cititului a început să țeasă povești. Treptat, a devenit o pasiune. A lansat prima carte pe când avea doar 13 ani, participând la prezentări de carte în librării, școli și grădinițe. Poveștile ei au morală, iar personajele sunt văzute prin ochi de copil, ceea ce le oferă o candoare deosebită. Deși este o tânără în afirmare, Cristina Beatrice Preda este câștigătoare a numeroase concursuri de creație literară."

Ok, acum ca toata lumea e informata cat de cat, sa nu mai lungesc vorba, o sa va las sa cititi ce a putut Cristina sa scrie despre o lingurita din lemn de nuc:


"Linguriţa Miezul-Iubirii
Se înseră şi în atelierul meşteşugarului. Vasele, coşurile şi lingurile de lemn proaspăt făurite se retraseră în dulap, întâmpinate de curiozitatea lacomă a celorlalte. Domnul Sertar le prezentă protocolul rafturilor, apoi le conduse galant spre camere, urându-le un somn odihnitor. Un singur obiect nu îşi găsea pacea şi dădea rotocoale holului: o linguriţă din lemn de nuc.
-Bună seara! Mă scuzaţi că vă deranjez din nou, dar...mi-aţi analizat situaţia? îi vorbi temător sertarului.
-Nu! De câte ori să îţi amintesc că nu pot obliga nicio lingură să îţi cedeze din lemnul ei? Eşti mică! Acceptă asta! tună conducătorul.
-Însă…
-Noapte bună!
Împinse uşa cu putere. Sărmana linguriţă se ghemui într-un colţişor şi se gândi ce soluţii mai avea. Deunăzi, îşi rugase surorile să îi mai dăruiască lemn pentru a se înălţa, dar niciuna nu se arătase dispusă. Se mândreau cu bogăţia lor scorţoasă.
Deodată, pătura de alături începu să foşnească. Un coş îşi făcu loc printre paturi şi se duse spre linguriţă:
-Eu sunt Coşul din Răchită. Te pot ajuta. Vin din Lumea Nucilor şi sunt magic. Însuşi Nucul Înţelepciunii m-a trimis să te iau într-o călătorie care te va îndruma cu prisosinţă.
-Cum pot avea încredere în tine?  întrebă ea, scărpinându-şi fruntea. La urma urmei, tot un străin eşti...
- Ca să nu mai ai îndoieli, ţi-am adus şi un bilet semnat de stăpân. Poftim!
Linguriţa citi rândurile cu voce tare şi se intimidă. Cum era posibil să primească tocmai ea scrisoare de la Nucul Înţelepciunii, venerat de toată suflarea lemnoasă?

Te-am urmărit de când te-ai născut şi îţi cunosc nemulţumirea. Vom încerca să o rezolvăm împreună, iar dacă nu...ne vom resemna împreună. Coşul te va purta în ţinutul meu, unde vei afla răspunsul. Să nu întârzii!

                                                                             Pentru cea mai mică lingură din atelier,
                                                                             Nucul Înţelepciunii”

Fără să mai zăbovească, linguriţa sări în coşuleţ şi îl urni. Acesta se clătină de trei ori şi dispăru într-un nor de praf fermecat.
Zburau deasupra unui peisaj anost, de toamnă arsă. Frunzele se înclinau ca nişte sălcii ruginii, confecţionând cu formele lor trandafiri înnodaţi în parfum de aramă.
-Wow! Sunt reali? se interesă linguriţa, apucând un vraf de petale.
-Desigur! Sunt pitici, dar atât de graţioşi...se auzi o voce groasă din spate.  Până şi frunzele renasc prin delicateţea lor. Bine ai venit la noi!
Când oaspetele se întoarse, îl întâlni pe Nucul Înţelepciunii. Talia impozantă, nodurile proeminente ale crengilor şi fruntea prin care dansau vădit fel şi fel de cugetări îi demascau inteligenţa străveche.
-Bine v-am găsit! Ce onoare să vă cunosc! se codi lingura, tulburată de emoţie.
-Onoarea este întotdeauna de partea mea! Mai cu seamă că toţi invitaţii din Lumea Nucilor sunt aparte.
Aceasta pufni.
-Eu? Aparte? Sunt scundă şi săracă în aptitudini. Nu mă pot apleca aidoma frunzelor elastice.Vă respect, dar cred că aţi greşit când m-aţi poftit aici. Nu aparţin împrejurimilor.
Nucul Înţelepciunii îşi mişcă sprânceana, distrat.
-Hmm...de ce îţi pui piedici de una singură? Cine a spus că nu te poţi adapta? Sunt atâtea şi atâtea...
-Nu! Nu! Fragilitatea mă înfrânează. Din cauza ei nu mă fac utilă.
Coşul din Răchită bodogăni, dar stăpânul îl întrerupse cu o privire încruntată, revenind la ezitarea linguriţei:
-Mă laşi să te contrazic? Vino cu mine! Vei fi uimită!
Derutată de sclipirea neobişnuită din ochii nucului, consimţi să dezlege cât mai repede misterul.
Dincolo de toamna care se garnisi în culori fade, descoperi un palat imens, cu ziduri late, înveşmântate în lemn fin. Pe coloanele adiacente trona marmura albă ca un fir de zăpadă legănat de obrazul unui copilandru, iar faţadele se împurpurau în scânteia ceremonioasă a lunii.
-Aici staţi dumneavoastră? bălmăji lingura, absorbită de priveliştea ravisantă.
-Întocmai! Şi vreau să îmi ţii casa în mână! Hai să o iei! o chemă enigmatic Nucul Înţelepciunii.
-Poftim? Este grea! Mă va storci! se indignă, surprinsă de cerinţă.
-Nu te mai văicări! Încearcă! Altminteri, nu vei învăţa niciodată!
Coşul mustăci, iar biata linguriţă se apropie de clădire cu o grimasă smerită. Ce se va întâmpla cu ea?
-Acum, sus! continuă nucul mai abitir ca la început. Ridic-o!
Lingura atinse marginile şi...surpriză! Palatul se zgudui din temelii şi se micşoră într-o secundă, parcă topit de nesiguranţa ei. Din interior ieşi un miez de nucă. Apoi, o grămăjoară.
-Când am adunat miezul de nucă, era stângaci, completă Nucul Înţelepciunii. Nimeni nu i-ar fi dat şansa de-a construi ceva, darămite un palat de soi.
-Este la fel de mărunt. Nu s-a schimbat nimic, constată linguriţa, trecându-şi degetele pe corpuşorul plăpând.
-Poate. Însă, dragostea şi încrederea pe care le-am împachetat în sufletul lui au determinat crearea operei maiestuoase. Iată, este suficientă o licărire pentru a evolua. Trebuie doar să cauţi steaua potrivită.
Fericirea se rostogoli pe obrajii senini ai lingurii:
-Asta înseamnă că...pot fi şi eu specială?
-Eşti deja. Uită-te cu atenţie! Ai o inimă scrijelită în mijloc. Nu ai observat-o mai devreme? zâmbi poznaş Nucul Înţelepciunii, solicitându-i coşului oglinda.
-Nu… recunoscu învinsă aceasta.
Într-adevăr, inima conturată în interiorul lemnului clipocea asemenea stâncilor în diamantul mării. Nucul îşi scoase din toc un stilou şi defini liniile, turnând la final pudră de iubire.
-Gata! De astăzi, îţi vei răspândi lumina pretutindeni. Te vei numi...Linguriţa Miezul-Iubirii!
-Felicitări! Felicitări! ţopăi într-un picior coşul. Ştiam că te vom salva.
-Vă mulţumesc...murmură lingura, încă sub efectul magiei.

Da, pentru ea Nucul Înţelepciunii şi Coşul din Răchită au reprezentat cu adevărat evadarea din cochilia în care teama de-a fi altfel o închisese. Lăsa în urmă un sac cu tristeţe, dar îmbrăţişa Universul cu speranţa unei armonii eterne."
...............................................................................



Pe mine m-a impresionat profund ... i-am zis ca e magica si in timp ce vorbeam cu ea, mi-am si facut comanda de Povești cu mămici și tătici pe http://eintegral.ro/povesti-cu-mamici-si-tatici
Aveti grija ca celelalte sugerate de site ca fiind din aceeasi colectie, nu sunt scrise de ea ... eu m-am grabit sa comand pe toate si apoi am aflat ca m-am pacalit. 
Am vorbit apoi cu Cristina si mi-a zis ca doar doua mai are tiparite .. celelalte s-au terminat.
Deci .. pentru cine va fi asa de impresionat si va dori sa comande cartile ... cea de-a doua  se numeste Scrisoare pentru Mos Craciun si o gasiti la 

Pentru mine presimt ca va fi o mare placere sa le citesc!
Toate cele bune va doresc!

Si ... Multumesc mult de tot Cristina!!!!
:)

(Ce imi mai place sa pun zambilici pe peste tot! Azi am vazut o masina gen Tico, ce avea un zambilici pe spate. Ma gandeam cum sa fac din lemn ceva ... asemanator :)... )

luni, 23 noiembrie 2015

Oameni de za...sosete si oameni de za...lemn

Vine iarna, se apropie sarbatorile ... se apropie Craciunul!!!

Nu stiu voi ce ziceti dar .. se simte miros de zapada chiar! Poate am eu nas de caine ...mai sensibil asa ... dar mie chiar mi se pare ca miroase a zapada! :)

Chiar daca ne prefacem ca suntem adulti, chiar daca de mult nu mai asteptam cadouri de la Mos, ba chiar am transmis mai departe si copiilor, ca Mosul poate ca exista la Polul Nord, dar cadourile .... nu poate sa le dea personal, (de frica sa nu ne creada mai tarziu mincinosi), nu se poate sa nu ne emotionam la gandul unei zapezi cazute intr-o noapte, cea mai frumoasa noapte a copilariei poate!!!

Nu stiu cum nu dormeam la ora aia, dar am vazut cum a inceput sa ninga, incet, incet ... fulgi mici, timizi, usori .... apoi mai mari, mai desi, mai grei, mai de incredere!

Intai s-au albit peticele de iarba ....apoi masinile, si in final trotuarele. Si asta s-a intamplat chiar sub ochii nostri de copii fascinati, ce nu ne mai puteam dezlipi nasucurile de geamul rece.

 Nu e minunat si aproape incredibil? Puteam noi oare sa fim atata timp atenti la temele de la matematica, sau ne puteam noi concentra atat de mult sa scriem frumos pe caietul de caligrafie? Poata ca unii copii reuseau, dar cred ca eu ma aflam printre ceilalti :). 
Si totusi cum se face ca ninsoarea mi-o amintesc perfect? Cum oare am putut sa privesc atata timp pe fereastra, fara sa ma plictisesc? 

Este oare o amintire reala? Sau poate toate amintirile se amesteca si se sudeaza cu desenele din manualele de clasa primara, in care vedeam copii fericiti cu sanii, aruncand bulgari sau construind oameni de zapada cu gurile pana la "urechi"?

Si chiar de ar fi asa! Mi se pare totul minunat! Acei scriitori care au reusit sa pastreze amintirile frumoase din copilarie si au scris despre ele pentru generatiile de dupa, acei talentati desenatori care au pus toata dragostea si fericirea lor in ilustrarea textelor despre iarna.... Da, am mai zis, si repet! Mi se pare totul minunat!

Am pierdut multe de-a lungul timpului .... de la placerea de a juca remy, pana la hohotele de ras de la comedii ... dar acum, cu o oarecare maturitate, sper din tot sufletul sa nu pierd fericirea care ma cuprinde atunci cand din nori gri, (apropo, nu vad nici o problema la aceasta culoare) incep sa curga fulgi albi de zapada.

Si daca peste toate, mai ai si un copil cu care sa te indemni  .... succesul este garantat! Emotia se instaleaza, magia incepe, fericirea de a privi fulgii se transforma in imaginarea unui dans la care participi si tu alaturi de ei! 
Sunt atat de multi incat incepi sa urmaresti unul, apoi treci cu privirea la altul, fara sa iti para rau ca primul s-a lipit deja de pamant sau poate ca deja l-ai calcat cu ghetele. 
Toti se transforma in patura aceea alba, despre care in curand ma astept sa ma intrebe copilul, de ce i se spune "patura" :).

Si daca avem noroc si nu se instaleaza gerul prea repede, acelasi ger pe care nu-l simteam cand eram mici .. sau poate de care ne fereau mamaile, tintandu-ne in casa ocupati cu cine mai stie ce boabe de fasole, de porumb, jucand tintar sau citindu-ne povesti .... cum ziceam, daca nu se instaleaza gerul, ziua urmatoare putem sa ii facem pe ei, oamenii de zapada, atat de frumosi, atat de duiosi, atat de dragi, creaturi ce rezista doar in conditii in care noi nu rezistam prea mult fara haine cu adevarat groase.

Acesti oameni de zapada minunati, sunt printre putinele motive care au mai ramas sa-mi incante gandurile despre iarna. Ca in rest ... sania ca sania! .. daca nu e prea solida iti e frica sa n-o rupi, bataia cu bulgari .. daca n-ai manusi, nu iti e prea bine, schiurile-s pentru adulti curajosi, priceputi si cu bani de drum si de cabana ... a mai ramas ceva de zis? :)
Cu siguranta mai e si, poleiul, mersul greu cu masina ... tot lucruri de adulti, pe care copiii nu le baga in seama in bucuria lor imensa legata de ninsoare.
 Ce bine ar fi sa ne pastram aceste mici bucurii! Ce bine ar fi sa conteze mai mult decat banii si cadourile scumpe, decat lego, robotii, papusile, pistoalele ... parfumurile, vacantele si tot ceea ce ne invata altii ca ar trebui sa apreciem!
Ar fi frumos sa ramanem simpli, macar in anumite momente, fermecatoare prin natura lor ... sa deschidem ochii sa le vedem in toata splendoarea! Acum ... cine poate poate, cine nu .. asta e! Sa fim sanatosi cu totii si sa ne bucuram de ce avem!

Cam asta e cu ei! Sunt convinsa ca orice fiinta are o varianta proprie de a descrie iarna, dar oamenii de zapada sunt in orice poveste despre acest anotimp.

Acum.. sa revin putin la lucruri mai palpabile ... am sa va arat creatiile:

Oameni de za..lemn de tei (stanga) si de cires (dreapta) - amandoi facuti de mine, nu mai mari de un deget mare de mana. La primul, cel din stanga nu m-am orientat prea bine si ... caciula, baticul, broboada .. e din piele.
La cel din dreapta am reusit, nici eu nu imi dau seama cum, sa ii fac o caciula veritabila de dac, tot din lemnul ce ii formeaza trupul. Deci .. in afara de nas care este din scobitoare, omul de za-lemn de cires pot sa ma laud ca este dintr-o bucata :).
 Aici se vede mai bine ca au nas.

Apoi...
Oameni de za ...sosete purtate de fiu ... foarte foarte purtate chiar... dar la momentul fauririi oamenilor, foarte foarte curate.
Cel din stanga e facut de mine iar cel din dreapta de fiul meu. Sosetele nu sunt albe, ci sunt bej, pentru ca l-am lasat pe el sa le aleaga si nu am avut obiectii.

Sunt umpluti cu pufuleti de spuma (daca or fi existand asa ceva, cu acest nume).


Tot ce am prezentat aici este facut de mana, cu instrumente clasice.
Sper ca v-au placut si v-au inspirat.


Va doresc din suflet "Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi!"

marți, 3 noiembrie 2015

Bratari din cupru (pentru fratele meu ca stiu ca ii plac)

Nu m-am putut abtine si am facut si eu niste bratari din cupru.








Tot ce mi-a ramas in minte, pe masura ce am admirat creatiile altora, consider ca pot exersa si incerca sa aduc elemente originale. Din pacate cred ca nu prea exista ceva ce nu s-a facut deja, referitor la modele ... nu stiu daca voi reusi sa fac vre-un model nou, dar sunt totusi foarte fericita ca si din mainile mele au putut iesi niste bratari din cupru.

Cele pe care le-am pus mai sus sunt primele ... apoi au urmat niste inele, pentru ca cineva mi-a dat o idee si am urmat-o cu mare drag
Deci ... inele din cupru
Inelele nu au iesit cine stie ce, dar ... pe masura ce avansez .. apar si alte bratari ... din ce in ce mai inspirate zic eu.

Ce inca nu am vazut la noi ... dar cu siguranta ca pot fi deja .. bratari din cupru combinat cu sticla de mare - in engleza "seaglass" .. 
Sticla asta de mare sunt de fapt cioburi de sticla ajunse asa in... eu stiu ... zeci de ani poate!
Din cauza miscarii, atingerii de nisipul abraziv, aceste cioburi sunt perfect slefuite, sablate .. si arata foarte foarte bine.
Acestea sunt bratarile din cupru cu cioburi de sticla slefuite de timp:








Acum daca ma uit mai bine, unele au iesit mai frumoase, altele mai stangaci realizate ... Se vede lipsa de experienta.
Ce pot sa spun ... sarma de cupru folosita este foarte solida, m-am chinuit mult cu ea ... am rupt si un patent mai mic ... desigur nu de foarte buna calitate ...
Din cauza grosimii destul de mari a sarmei, poate ca nu sunt cele mai finute bratari de cupru din lume, dar pot sa garantez ca nu vor iesi de pe mana decat daca proprietara sau proprietarul isi doreste acest lucru si insista.
Intotdeauna am fost PENTRU lucrurile solide, si nu m-as apuca niciodata sa fac un lucru slab, de care sa nu fiu sigura ca va rezista. Din punct de vedere al aspectului, poate de multe ori am facut lucruri mai "din topor", dar de data asta cred ca sunt pe drumul cel bun ... cred ca am reusit sa imbin solidul cu frumosul :).
Despre partea utila a acestor bratari din cupru (cuproterapia), puteti citi pe site-ul lui Mihai Hadaruga, cel care m-a "debusolat" cu bratarile lui, facandu-ma sa imi doresc foarte foarte mult sa modelez si eu acest misterios si se pare foarte benefic element - cuprul, denumit si arama.

Inchei cu o amintire din copilarie .. :) ... tataia meu  (Dumnezeu sa-l ierte, ca acum nu mai este printre noi) din partea lu` tata, zicea ca daca iti fracturezi vreo coasta, sau vre-un picior (banuiesc eu .. orice os pana la urma .. dar asa am tinut minte, cu piciorul si coasta), ca sa grabesti vindecarea, poti sa mananci cu paine, pilitura de cupru. Sau .. poti sa bei cu apa, dar asta mi se pare mai greu, ca ramane toata pilitura pe fundul paharului.
Eu sincera sa fiu nu cred ca as incerca sa mananc sau sa beau pilitura de cupru ... dar ... daca port o bratara sau un inel, cred ca ma va ajuta sa fiu mai sanatoasa, datorita proprietatilor sale antimicrobiene. (Linkul va duce tot pe site-ul lui Mihai :)
Si  ... sper ca oasele mele sa fie destul de istete sa nu se fractureze ... sa ma lase linistita sa imi vad de sport :)

Toate cele bune va doresc!

luni, 2 noiembrie 2015

Paine de casa

Cum sa incep?
Paine de casa, cu faina alba si tarate de grau, ca sa iasa neagra si buna, sau neagra si sanatoasa ... sper :)
Fac de multa vreme painea asta si niciodata nu am apucat sa ii fac o poza ca nici nu o scoateam bine din cuptor, ca ii si disparea un colt generos!
Nu spun cine facea sa se intample minunea asta ... nu eu, oricum, ca mie nu imi place painea chiar asa de calda ... mi se pare ca se face cocoloase in burta :).

As vrea sa explic totusi cum apare o paine ca aceasta, nu cum dispare! :D

O fi framantatul painii traditional, dar mie mi se pare putin peste mana asa ca, prefer sa pun un pic de apa in plus si sa amestec cu lingura din lemn. Am avut initial o lingura din lemn cumparata de la supermarket. Buna, n-am ce zice ... la amestecat mancaruri! Dar la amestecat paine ... n-a avut nici o sansa. Avea o coada lunga si frumoasa, facuta la strung, perfect cilindrica ... nu s-a rupt decat in doua!
Ce sa mai faci o lingura cu coada bearca? In nici un caz paine! :)
Asa ca mi-am calcat pe inima si am luat din stocul propriu, din colectie ... o mandrete de lingura din lemn de salcam:

Acum ce sa zic, se vede ca e folosita intens ... s-a mai colorat, ca nu doar la paine o folosesc. O spal fara detergent de vase, nu o las prea mult in apa ...ce sa mai zic ...  am mare grija de ea si toata nadejdea!
Coada cel putin nu are rivala la nici o lingura din comert. E gandita si facuta ca sa reziste :).

La cupa in schimb ... si cu ocazia asta imi cer scuze fata de Calin, care mi-a comandat 2 linguri din lemn de salcam ... are un inceput de crapatura de 2-3 milimetri chiar pe mjloc.
In fotografie nu se vede, pentru ca era uda cand am pozat-o, dar este acolo, din pacate.

Eu am avut ceva dubii de cand am facut-o. Stiam ca salcamul se crapa usor cand e uscat. Ma refer la crapatul lemnelor de foc. Lingura nu facusem pana la aceasta comanda nici una. Nu mint, facusem un fel de polonic grosolan la inceputurile cioplitului si o lingurita mai de curand. Deci lingura nu facusem.
Cum ziceam, ceva dubii aveam, dar am mi-am zis ca autorul blogului http://www.stejarmasiv.ro/  are cu mult mai multa experienta intr-ale lemnului si daca asa vrea, asa o sa ii fac.

Cand se va rupe de tot lingura mea din salcam promit ca voi recunoaste si voi scrie despre asta aici, si voi incerca si sa contactez pe proprietarul celor 2 linguri "la comanda", sa il intreb in ce stare se afla ale lui. 

Asta a fost ... povestea utilitatii unei linguri solide din lemn de salcam.

Reteta pentru painea neagra si sanatoasa este urmatoarea: 
650 ml de apa calduta
25 gr drojdie proaspata
1 kg faina alba
un pumn de tarate de grau 
... poate fi si un pumn si jumatate, doi .. nu stiu exact, ca eu torn cu punga de 250 de grame .. si cred ca fac de vreo 4 ori dintr-o punga.
ulei de masline .. reteta era cu 60 de grame, dar eu pun cu sticla cat curge pana numar la 3 repede. Nu curge prea mult, pentru ca sticlele de ulei au un dop suplimentar de plastic, cu gaura... banuiesc ca toate au asa ceva, mai putin cele din plastic. La urma se vede o pelicula de ulei subtire pe deasupra apei din castron.
sare foarte foarte mare .. extragrunjoasa ...cam o jumatate de lingura rasa, care mai are si o gramada de aer daca stai sa socotesti ... 
Aveam o vecina care zicea ca ea pune o lingura cu varf sare fina. Nu faceti asa!!! Va mai zic inca o data cat pun eu - o jumatate de lingura rasa, extragrunjoasa.
Diferenta la mine o sa se vada la pastilele pentru tensiune, pe care sper sa nu fie cazul sa le consum niciodata.

Si acum ...cum se face ... 
Pun drojdia, sarea si apa calduta in castron, astept putin sa se dizolve drojdia.
Torn uleiul de masline, amestec, pun faina, amestec iar. De data asta bazandu-ma pe lingura solida din lemn de salcam, amestec mai cu forta, ca se face o coca destul de tare. 
Las sa creasca.
Dupa ce a crescut, torn in tava rotunda, peste o hartie de copt, ma ajut pentru ultima data de lingura din lemn.
In cuptorul electric incalzit la 230 grade, pun painea la copt fix 35 de minute.
Va mai arat o data cum a iesit? ...Mai de aproape? :)

Sper ca nu am plictisit pe nimeni  ... cel putin la reteta imi dau seama ca am exagerat cu detaliile, dar e blog de trancaneala, nu de retete .. asa ca ... imi cer scuze, dar nu rectific nimic.
Va doresc numai numai bine, grija la sanatate si alimentatie si sport cat de mult se poate, fara exagerari :)




marți, 27 octombrie 2015

Poliță din lemn masiv ...lucrata manual!!!

Daca va vine sa credeti! O poliță din lemn ... lucrata manual?! :)
Cum adica manual?

E incredibil cat de mult conteaza interactiunea cu ceilalti oameni, cu ideile lor, cu nevoile lor ... desi ai zice ca cei care creaza cate ceva, sunt de fapt niste singuratici, inadaptabili, care traiesc mereu cu capul in nori.
Cu capul in nori mai sunt si cei care zboara des :) .. dar nu la ei ma gandeam acum.

Ce important este sa crezi in puterea cuiva de a crea si de a creste! Cat a crezut in mine si cat de mult m-a ajutat  Mihai Hadaruga, in doar aproximativ doi ani de cand in cunosc, nu as putea sa socotesc niciodata, oricat de mult m-as stradui.

M-a incurajat, m-a sfatuit cum sa fac poze, m-a sfatuit sa compun povesti, mi-a dat idei pentru viitoare proiecte si .... chiar mi-a promis ca o sa scrie si el articole despre lingurile mele! :) 

El chiar e un artist! :). Lucrari din cupru, gravuri, ganduri si povesti creeate de Mihai puteti urmari si la adresa urmatoare: http://hadarugart.weebly.com/

Ce sa mai zic? ... Ma inspira mult :)

Inspiratia pentru polița din lemn a venit de data aceasta de la o persoana pe care nu o cunosc inca - Julien Köpa Coola Prylar

Mesajul a fost:
"Tot ceea ce faceti reprezinta un mod natural si unic de a pastra traditia locurilor si tarii noastre, aici ne bucuram de linguri, poate in viitor si alte obiecte - blidare, lazi de zestre si multe altele. Sper sa puteti sa le comercializati si in mediul online, poate si o campanie de promovare,
va doresc mult succes in activitate! "

A fost scanteia din care a aparut polița din lemn de castan, lucrata manual :).




Am facut mai multe poze si nu ma pot abtine ... o sa le pun aici pe toate, desi polița mea din lemn se vede din ce in ce mai putin :)







  



Ideea a pornit deci de la necesitate si si-a gasit sustinere in materia prima pe care deja o aveam. 
Initial am sperat ca o sa fac niste cauce din cele doua laterale ale poliței.
Dar ... de vreme ce lemnul s-a uscat ... lemn de castan ... nu m-am mai simtit in stare sa scobesc in inima lui ... sa fac loc pentru un pumn sau doi de malai, de orez, sau de orice altceva ar fi putut sa incapa intr-un astfel de cauc.

Asadar ... povestea este ca am avut lemnul de pe o plantatie de castani ... m-am bucurat foarte mult cand l-am gasit si mi-am inchipuit ca o sa fiu harnica si creativa. 
S-a dovedit ca harnica a iesit repede din calcul ... poate nici prea creativa nu am fost ... dar totusi a ramas munca multa, facuta cu drag, dar nu fara transpiratie. 
Am avut la indemana toporul cu care am netezit putin scandura, un fierastrau de taiat crengi cu care am facut fantele de sprijin, niste smirghel cu care am mai indulcit putin aschiile de pe scandura ... putin lac pe baza de apa de culoare maro - nuc si sa nu uit ce era mai important ... mult entuziasm! :).

Toata treaba a durat o zi intreaga ... nu am crezut ca un lemn poate fi atat de indaradnic atunci cand e vorba sa iti cedeze o parte din el. 

Nu stiu ce credea acel trunchi ... ca va putrezi in curte, in sute de ani? 
... Sau ca ma voi indura sa il fac cadou focului, dupa ce m-am bucurat atat de tare cand l-am gasit si l-am cules cu atata grija? 
Nu stiu zau ce credea!

Greu tare am reusit sa ii dau infatisarea asta. Stiu ca nu pare, ca ideea e simpla ... e banala chiar!

Ori ca fierastraul meu da semne ca a imbatranit ... desi nu ar trebui la varsta lui .... dar m-am luptat mult, incredibil de mult!

Nici macar nu stiu daca e fericit cu felul in care arata acum.
Dar ce stiu cu siguranta, este ca eu sunt fericita! :)
Voi folosi aceasta polita si ca suport pentru lingurile din lemn pe care ma pregatesc sa le fotografiez :)
Toate cele bune va doresc si va multumesc mult ca ma urmariti!



miercuri, 21 octombrie 2015

Despre muzica populara

In materie de muzica populara, fiului meu ii place doar muzica ce o canta Nemuritorii, o formatie de muzica populara din Buzau. Sunt convinsa ca toata lumea a auzit de ei pana acum :). Daca nu ... sunt pe youtube.
Oricat as incerca sa il fac sa iubeasca muzica populara, prevad ca nu prea am sanse, pentru ca e un capos si jumatate. I-am zis ca o sa inteleaga el cand o sa fie mai mare, acum e prea mic.

Incerc in fiecare dimineata, cand mergem catre scoala, sa ii ofer posibilitatea sa asculte 1-2 melodii populare, in plus fata de cele pe care si le doreste el (J Balvin in principal si altele moderne ... care la un momant dat mi-a zis ca sunt "clasice" :)) .. adica dupa capul lui, obisnuite.)
E adevarat ca intr-un timp am ascultat niste muzica sarbeasca, nu stiu cum o descoperise, dar era draguta, semana ca ritm cu a noastra. Si de aceea le considera pe cele moderne mai obisnuite decat cele sarbesti. Normal, saracul copil! :)

Acum voiam sa scriu despre ce am descoperit de cateva zile - surorile Osoianu.

Dupa ce oamenii au descoperit focul si dupa ce a trecut o vreme pana ce s-au obisnuit cu avantajele sale ... caldura, mancare coapta .... probabil ca unii s-au intrebat cum au reusit sa traiasca inainte de desoperire.

Surorile Osoianu sunt din Republica Moldova, sunt 5 la numar si au niste melodii atat de frumoase, atat de "de suflet", niste voci asa de placute ... incat ma intreb "Cum de am putut sa traiesc pana acum si sa nu aflu de ele?"

E o adevarata desfatare sa le asculti:
La portita la Gheorghita, Trece-un nouras pe sus, Naşă, tânără mai eşti, si alte melodii atat de originale si de frumoase ....

Nu spun mai multe, doar ca tare m-as bucura sa va placa macar pe jumatate din cat imi plac mie. :)
Numai bine va doresc!

Era sa uit!
Daca ma sunati, am placerea sa ascult in loc de "Tzaaaar, tzaaaar ....", una din melodiile surorilor Osoianu (La portita la Gheorghita), de aceea s-ar putea sa raspund destul de greu. Insistati totusi daca e important, ca intr-un tarziu o sa va raspund. :)

duminică, 18 octombrie 2015

Povestea linguritei din lemn de mar

Aceasta lingurita are o poveste speciala :)

Nu stiu cum fac ... cand ma gandesc la poveste iese bine, apoi cand e vorba s-o scriu nu stiu cum sa mai incep, cum sa mai continui si ... ma blochez.

De adevarata este adevarata aceasta poveste, nu inventez, ca nu am fost niciodata inventatoare de povesti. Nici macar cand ma intreba tata despre ceva ce stiam ca am facut gresit nu reuseam sa inventez ceva. Doar stateam cu capul in jos si taceam :)). 

Intr-o zi l-am intrebat pe fiu-meu de ce a mazgalit cu pixul gentuta in care isi ia mancare la el. Si el... foarte senin initial mi-a zis ca asa a gasit-o. Am insistat .. zicand .. "Aaaa.. cineva ti-a mazgalit-o deci?". Si el a continuat foarte senin .. ""Da, cred ca "X". "Siiiigur..." zic eu, in momentul in care imi dau seama ca el se tot uita la papuci ... :).
Deci... asa cum faceam eu, facea si el, se uita in jos si ii cam pierise si seninatatea :). 

Nu stiu .. de la o vreme nu ma mai supar pe el ca e asa de scumpic, imi e asa de drag ca a mai crescut si ma inteleg bine cu el ... Face si taekwondo ... ce pozitie ... ce lovituri de picior drept ....
Nu mai zic de ce constiincios isi face temele ... ce inmultiri, ce scrisori ... imi e drag de el de nu mai pot!
Cred ca e si de la faptul ca mananc banane  .... destul de des ... cica au potasiu, sau magneziu .. sau si una si alta .. dar una din ele contribuie la o stare de bine si un sistem nervos foarte relaxat .. nu te mai supara mai nimic :)))
Va recomand :)
Eu numai o mama draguta sunt de cand cu bananele .... si zambesc amintindu-mi ce imi mai stralucea si mie prin minte cand eram mica .. in materie de prostii :)

Sa revin la povestea linguritei, ca nu mai inchei in veci daca o iau asa pe langa. :)
Cum ziceam, lingurita din lemn de mar are o poveste speciala, ca incepe mai demult ... de cand un puiut de mar goden a fost plantat de mamaie intr-un cold al gradinii, langa grajd. 

Mamaia Viorica, ca asa ii zicem, a fost dintotdeauna o mare iubitoare de fructe. Acum sa fim seriosi ... cui nu-i plac fructele? 

Dar ea a avut ceva aparte... Gradina ei este plina plina de pomi fructiferi. 
Si nu a fost de la inceput conceputa ca o livada, ci de-a lungul timpului, a tot plantat si altoit pomi tineri in plus fata de cei ce erau deja in gradina.
Sau ...in locul celor ce imbatraniti, plini de scorburi si invinsi de vreme, ce ne-au incalzit in serile de iarna, cand inca eram mici si stateam cu nemiluta la tara la mamaie.
Prevad ca se va lungi povestea ... :)

Nu imi pasa ca ma repet ... e blogul meu si imi permit. M-a crescut mamaie si am iubit-o mult. Acum o iubesc si mai mult ... si nu ca nu ma mai pune la treaba cum facea cand eram mica. 
Parca nu putea sa ma vada stand ... "Du-te si tu sa aduci o mana de buruiana la gaini" ... sau..."Du-te pana la coana preoteasa si zici Saru`mana, m-a trimis mamaie sa ii dati si ei masina de tocat". 

Ce aiurea e creierul unui copil! Sunt sigura acum ca nu era chiar asa ... adica mai aveam si timp de joaca .. dar eu asa imi amintesc.

Adevarul era ca mergeam si foarte des pe dealuri pe unde avea ea pamant semanat cu porumb. Porumbul asta ne cam manca toata vara .. ca era prasila intai .. pana se terminau toate locurile, ca avea cel putin 3 pe care mi le aduc aminte .. incepea prasila a 2-a. 
Apoi incepeau prunele cred ... strugurii ... si mereu era cate ceva de facut.
Nu pot sa uit ... cat de tare ne bucuram eu cu frate-meu cand ploua si ne nimeream pe acasa .. ca pe ploaie nu mai faceam treaba. Ieseam pe strada si jucam tenis cu o minge fosta de piele, care nu mai avea de fapt decat foarte foarte putin din invelis, dar sarea de minune prin baltile ce se formau de la ploaie. :)

Deci ... era sarbatoare cand ploua si nu stiam cum sa stam mai mult. Muream de ciuda ca la un moment dat oboseam si trebuia sa intram in casa ... ne schimbam ... si incepea alta treaba.
 Ori de spart nuci, apoi de ales miejii, ori de curatat cartofi, sau ceapa ... ori .. cine mai stie ce, ca muuulte treburi mai sunt la o casa de om harnic asa cum e mamaia mea. 
Nici acum nu s-a linistit, ca e batrana ... tot timpul trebaluieste cate ceva.

Iar m-am indepartat de poveste .. 

Incepusem ca lu` mamaie tare ii placeau fructele. Si pomul care mi-a facut cadou creanga din care am facut lingurita, era un mar golden, pus de mamaie, alaturi de altii 2 din spatele casei. 

Ani la rand acesti meri ne-au incantat cu fructele lor, se faceau mari si cat 2 pumni pusi alaturi si erau asa de dulci si bune .... tineau pana in februarie ... zic eu acum ... sau ce zic? ... cred ca si pana la Pasti cateodata!

Tin minte de un Pasti, nu mai stiu ce an ... a inceput seara sa fulguie .. si mai tarziu sa ninga de-a binelea, eram in culmea bucuriei noi copiii ... am tot iesit din jumatate in jumatate de ora si am aproximat zapada ce se depunea pe o masa ... 
"Oaauuu!! .. mamaie, stii cat s-a depus? Uite atata de mult!!" si aratam intre palme 5, 10, 15 centimetri de zapada. 
Eram fericiti cum nu se poate, ca dimineata nu puteam sa ratam o iesire pe deal cu sania. :)
Da ... ce ziceam?
 De Pasti ... da, frumos a fost de Pastile acela! Sau cel putin noaptea .. ca ningea asa de frumos, linistit ... abundent ... pana dimineata s-a depus cred de 30 de centimetri. 
Nu mai stiu cu sania cum a ramas atunci ... teoretic la 30 de centimetri de zapada nu prea mergeau saniile .. ca nu erau de plastic cum sunt acum. 
Aveam una de metal si una de lemn facuta de tataie. 
Cea de metal nu avea nici o sansa ... in schimb cea din lemn avea talpi late de 3 degete ... cu mult mai buna ... dar chiar nu imi amintesc daca am mai iesit pe deal sau nu. Presupun ca nu ... ca nici prea multa zapada nu e buna la sanius.

Oricum ... imi aduc aminte si ceva de pe timpul zilei ... vedeam acum bine zapada, se oprise ninsoarea, era alb peste tot dar .... tot nu se compara cu magia unei ninsori pe timp de noapte!

Nu zic, poate fi frumos si cand ninge ziua  ... dar cand ninge noaptea ...e total total de poveste! 

Cand vezi fulgii aia mari la lumina stalpului, pe fundalul acela intunecat, poti sa experimentezi o fericire maxima! 
Esti doar tu si fulgii! 
 Nimic nu mai intervine intre tine si ei! Lumina de la stalp doar te ajuta sa ii vezi mai bine cum se pravalesc inspre ochii tai fascinati. Poti si sa scoti limba, sa prinzi cativa :) ... nu e nici un pericol! Daca m-ar auzi fiu-meu spunand asta .... ar sari repede in sus "Si mie de ce imi zici ca nu e bine sa mananc zapada?" ...Stai, stai, nu sari asa! Ca nu e totuna! Sa musti din zapada nu e la fel cu sa prinzi 2-3 ... 10 fulgi! :)
As stii ce sa ii explic, dar cu siguranta ca mi-ar lua ceva vreme ... si pornisem sa povestesc despre lingurita acum.. si nu mai ajung la capat. :)

Asa deci .... cu merele ...mai si cadeau pe jos incepand de vara ... tot facea mamaie placinte, sau mai faceam eu compot... pana toamna, cand ajungeam sa le culegem. Buni meri au fost merii astia pusi de mamaie ... 
Merii golden ..:)

Si acum mai stau "in picioare" .. deci si-au mai rarit productia si arata cu mult mai batrani fata de cum ii stiam eu cand eram mica. ... 

Cum ziceam ... creanga a provenit de la cel de langa grajd ... fostul grajd, ca acum nu mai are mamaie vacuta. Cu vacuta e alta poveste ... o sa o scriu si pe aceea candva. :)

Trebuia sa plecam o vreme de acasa (acum, ca suntem adulti avem si noi un loc unde stam..) si o aveam pe Tzutzulina ... o minune de caine labrador, fetita .... ca de la Fetita ii ziceam Titza .. Tzutzu (ca lui nasu ... si in prezent lui fiu-meu ... ca toti suntem o familie mare, cu nasi, catel, copil, mamaie ... nu mai stii ce e de capul nostru cateodata) ... Tzutzulina, cu si mai mare drag, ca e o desteapta si o pacoste de catzel cateodata :).

Unde sa o lasam noi pe Tzutzu cat suntem plecati? O vecina a zis ca nu-i posibil sa instrainam animalul, are ea grija de caine. 

Dar cum sa o lasi asa ... in curte o gramada de vreme singura? Am inteles, ii da mancare tanti Cornelia, dar toata ziua singura??
 ... Hai cu ea la mamaie!
Hai cu ea la mamaie ok, dar unde?
Ne calculam noi, ne gandim ...unde altundeva decat pe locul in care mamaie, prevazatoare, tocmai pusese pe un nene sa toarne ciment, sub o leasa veche, in care initial tinuse porumb iar acum mai tinea vara pui? Bun .... mutam leasa, ca nu e asa de grea .. putin mai spre stanga si facem un tarc pentru Tzutzu, chiar sub marul golden de langa grajd.

A durat toata ziua costructia tarcului, avea tataie niste laturoi de brad, au pus stalpi, au pus plasa, au intins sarme ... ce sa mai!!
A iesit un tarc minunat!

Pe masura ce lucrarile se desfasurau, cu mamaie, tataie si sotul meu, eu nu prea imi gaseam locul. A venit totusi si vremea mea cand au constatat ca o creanga din marul golden incurca rau toata treaba. 
Atunci am aparut si eu in peisaj, cu o mare dorinta de a ajuta si cu un fierastrau. Am taiat cu mare grjia creanga - intotdeauna ma uit sa tai curat, sa nu las aschii si nu sa incurc bietul pom care mai are de trait si de rodit sper multi ani de aici inainte. 

Dupa ce am intrat in posesia acelei crengi, nu am mai avut ochi decat pentru ea. Oricum nu mai aveam si eu loc pe langa toti cei implicati in realizarea tarcului, asa ca m-am pus pe o buturuga (din acelea pe care le gasesti din belsug in orice anotimp la tara la mamaie) si am inceput sa studiez lingura ascunsa in creanga.

De ce zic lingura? ... Pentru ca am inceput o lingura. Pe parcurs a devenit lingurita, pentru ca lemnul fiind plin de seva, s-a crapat fix la jumatatea cupei, pe lung. Deci ... dintr-o cupa de lingura, am reusit sa scot doar o lingurita.
Nu stiu cat a tinut in ziua aceea lupta mea cu lingura de mar ... m-am pierdut total, fascinata de structura lemnului, de nodurile ce le avea, de ideile ce imi veneau cu privire la forma, poveste ...

Oricum nici tarcul nu s-a terminat in ziua aceea, nici lingura mea. Pot sa explic aici, ca sa nu uit ... dupa ce e finisata cu cutitul, urmeaza sa fie lasata putin sa se zvinte... poate fi o zi, doua, apoi trebuie smirgheluita, cu smirghel mai aspru, apoi mai fin ... apoi lustruita putin cu o bucata de carpa, apoi data cu ulei de masline ... E de durata :)

Imi aduc aminte ca am fost dezamagita ca s-a crapat, aveam in minte o imagine si e frustrant cand vezi ca se naruie toata munca ta.

Dupa ce am stat si am privit cu necaz ... mi-am facut curaj sa visez altfel. "Ce-ar fi daca fac eu o cupa mai mica aici unde lemnul este solid? Ar trebui sa mearga .. Sa vedem ce iese!" mi-am zis ... :)

Si asa am facut! Din jumatate de cupa de lingura cu coada, am regandit o lingurita, cu coada lunga si cu noduri :).
............

La coada nu am avut emotii, ci doar munca multa. Am vrut musai sa pastrez doua noduri ... unul la mijloc ...

 si unul la capatul cozii:

Si cand ma incapatanez sa pastrez noduri ... iese spectaculos, e adevarat, dar si munca este pe masura. 

In jurul unui nod dai cu cutitul intr-un sens ... pana la un punct merge bine. Apoi de la acel punct mai departe, se fac aschii.
De ce? 
Pentru ca la nod fibrele sunt amestecate, strambe, converg catre centrul nodului.
 Deci ... mare atentie! 
Dai cu cutitul incet, treptat ... ai destula rabdare, ca doar faci cu placere ce faci, dar ... nu stiu cum se intampa si scapi cutitul putin mai jos de locul in care ti-ai propus sa te opresti.
Daca ai facut greseala sa nu te opresti la timp ... scoti niste aschii de toata frumusetea!
 Nu-i nimic!
 Se repara! 
Rasucesti lingura, te asezi mai bine pe buturuga, cauti un punct de sprijin si reincepi.
 Dai usor, parca merge mai bine acum, dai de 4-5 ori, zici ca ai scapat cu bine si iar scapi cutitul si scoti aschii in cealalta parte, care era deja aproape finisata!
Off... nodul asta!
Dar si incapatanarea mea e mare!
De la capat! 
Rasucesti lingura, iar iti cauti punctul de sprijn, te cocosezi si mai mult, incerci sa elimini orice lucru care ti-ar putea distrage atentia si incepi din nou!

Cam asta inseamna un nod ... pe care il tot ocolesti si de jos in sus, si de sus in jos, si de la stanga la dreapta  si de la dreapta la stanga .. si te tot sucesti in jurul lui pana te ia durerea de cap uneori. 

Dar cand iese ... :) ... ei ... cand iese bine ... :) Ce mai zici? 
O frumusete de nod! 

Sau inca unul:

Da ... ce sa mai zic? Am zis o gramada! 
Tot niste poze sa pun mai bine ... (le-am schimbat :)..)






Ok, inca nu am terminat!
O prima concluzie este ca aceasta lingurita imi aduce aminte de multe. 
Printre altele ... cand in final i-am aratat-o lu` mamaie a parut incantata, dar mi-a zis ca nodul din capatul cozii nu ii place :) ... "- Ei..." zic ... "Tocmai la el m-am chinuit o gramada si chiar vreau sa il las acolo!" :)

Apoi ... am muncit mult la ea, pe cand altii munceau la tarcul pentru catzel ... plus smirgheluitul ... 

...E din marul plantat de mamaie....
....Are tot felul de noduri care in trecut au fost crengi, crengute, poate chiar muguri de rod ... 

Chiar! Cum ar fi o lingura cu un mar adevarat crescut pe coada ei? :) 
Cine se pricepe in Photoshop? ... ;)

Cred ca o sa inchei aici ... in sfarsit! Dar nu inainte de a raspunde la o eventuala intrebare ... "Ce pret are aceasta lingurita?"

Vazuta de mine, aceasta lingurita are o mare incarcatura emotionala si nu sunt sigura ca as vrea sa ma despart de ea.

Dar pentru a putea merge mai departe sunt constienta ca ar trebui sa mai si vand din produsele pe care le fac... 

M-am gandit asadar la un pret care pentru mine ar insemna ca felul de munca pe care am ales sa il fac are valoare. 

Sper ca majoritatea veti intelege de ce atat si nu mai putin.

Va doresc numai bine, spor la treburile ce le aveti si o viata frumoasa!

Pretul pentru aceasta lingurita din lemn de mar, lucrata manual este de 80 de lei.